TheGirlOfTomorrow

Încă încerc să înțeleg cum e posibil să fiu aici fără să fiu de fapt aici sau cum e posibil să te zăresc încă în fiecare avion care zdrelește cerul tot mai și tot mai departe tălpile mele au prins rădăcini, nu te mai pot urma decât cu ochii și nu-mi rămâne decât să mă întreb când voi putea privi cerul din nou fără ca pumnul să-mi strângă inima ca pe un obiect prețios care nu mi-a aparținut cu totul niciodată.

Trec acul prin cuvintele poemelor mele și-mi cos rănile până când din toată pielea mea scapără frânghii mânjite de soare.

Te-ai îngrozi dacă ai vedea cât de singură și goală sunt pe sub toate straturile astea de piele - urlu, iar ecoul nu se întoarce la mine nici măcar în șoaptă, merg mai departe cu spatele întors către mine ca și cum aș lăsa în urmă un camarad care nu mai are nicio șansă, grăbesc pasul, de parcă aș trece pe lângă un cerșetor dormind pe o bancă de care mi-e milă, dar pe care știu că nu am cum să îl ajut, nu există mărunțiș pe lumea asta cu care să-mi cumpăr pâinea pe care să o înfulec înainte ca golul ăsta să mă înghită de tot.

Îmi strig numele și-mi lipesc de îndată urechea de piept, dar nu aud decât oasele mele tăcând la unison eu nu mai sunt aici de multă vreme au trecut ani de când sufletul meu se încolăcește mereu în jurul altcuiva ca un șarpe care îmbrățișează strâns un stâlp sub soarele lui august, iar eu încerc să-l ademenesc înapoi întinzându-i o coastă spânzurată deasupra unei prăpăstii în flăcări.

I opened wide my rib cage, so the birds can sing of their wanderlust.

His eyes on me like A black hole born to swallow The moon: real hunger.

I let my dream go like a wounded bird I looked after for months that now must fly back to the wild.

De fiecare dată când mi-e frică de moarte îmi trăiesc nopțile cu ochii deschiși, de parcă morții i-ar fi teamă de albul ochilor mei, am stat de strajă ani de zile ca și cum moartea mi-ar cere voie înainte să bată la ușă, ca și cum moartea s-ar anunța vreodată înainte să ne intre în casă, este de-a dreptul stupid, toată lumea știe prea bine că moartea ne salută doar de la revedere prin tăcerea de după ultima bătaie de inimă, de când sunt mică și până acum părinții mei au murit deja de zeci de ori în coșmarurile mele, repetiții după repetiții după repetiții, mi se spune "lasă că e bine, înseamnă că le-a murit moartea", dar moartea e ultimul lucru care va muri vreodată pe pământul ăsta, iar eu nu-mi mai pot ține ochii deschiși - tânjesc după întunericul din spatele pleoapelor mele închise și știu că nu poate veghea nimeni la nesfârșit ca să împiedice sfârșitul.

Vara trecută am mâncat zmeură culeasă de mâinile tale fără să știu că va fi ultima dată - de atunci mă urmărește zilnic spaima că aș putea trăi ceva pentru ultima oară fără ca măcar să știu, fără să-mi pot lua rămas bun, așa cum nici ție nu ți-am spus adio, ci la revedere, pa sau te iubesc, nici nu mai știu care a fost ultimul lucru pe care ți l-am zis vreodată dar de fiecare dată când mă gândesc la asta sufletul meu dă pe afară îmi curg din ochi toate poveștile pe care nu am apucat să ți le spun, mi se zbat sub piele toate versiunile mele înghesuite printre oase pe care nu ți-am dat voie să le cunoști - pentru tine am crescut an după an într-un copil mai mare: întotdeauna fetiță, niciodată femeie. Poemul ăsta mușcă din mine cu fiecare rând, poate ăsta e motivul pentru care a durat așa mult până i-am dat voie să vadă lumina zilei, s-au făcut deja șase luni de când ai plecat, iar eu pun la păstrare toate visele în care mă vizitezi și îmi spui că ești

Dintre toate viețile pe care le-am fi putut trăi împreună am avut neșansa să o trăim tocmai pe asta, unii oameni cred că secundele ne sunt numărate de la bun început - eu cred că toți ne naștem ceasornicari timpul ni-l facem cu mâna noastră, uneori prea lung de multe ori prea scurt, e o adevărată artă în a începe și a sfârși, doliul pentru ce nu am apucat să fim mi-l port pe sub haine, în timp ce picioarele mele merg înainte fredonând ritmul pașilor tăi. Dintre toate viețile pe care le-am fi putut trăi fără să ne întâlnim vreodată, am avut norocul să o trăim tocmai pe asta.