ShopDreamUp AI ArtDreamUp
Deviation Actions
Literature Text
Alex, te-am văzut astăzi la un colţ de stradă. Stăteai pe loc privind către vitrina unui magazin. Zâmbeai. Nu ştiu dacă ţie sau manechinelor. M-am oprit lângă tine ca să privesc şi eu.
Îmi pari bolnav. Te-ai uitat prea mult la soare, aşa-i? De asta eşti atât de palid... Credeai că te va încălzi, dar de fapt te-a îmbolnăvit. De ce nu te speli cu puţin întuneric pe faţă? Şi nu vezi cum atârnă pielea pe tine? Cât de largă îţi vine? De ce nu te duci la un croitor să ţi-o strângă puţin? Sau măcar mănâncă şi tu altceva în afară de asfinţituri pe pâine. Nu ştii că nu ţin de foame? Şi-ar trebui să dai o fugă şi până la frizerie. Ai părul foarte încurcat, se vede că ţi-ai îngropat visele în el. Cred că va trebui să ţi-l taie, nu de alta, dar nu cred că există pieptăn atât de puternic încât să netezească morminte. Şi de ce stai doar pe vârfuri? Crezi că ajungi mai uşor la stele? Te înşeli. O să le sperii aşa. La fel cum mă sperie solzii de pe umerii tăi. Când ţi-ai cusut? Şi ce s-a întâmplat cu penele tale? Spune-mi că nu le-ai aruncat. Spune-mi că le-ai pus în şifonier la naftalină...
Şi te rog, nu mai cânta la pian toată ziua! Mereu se plâng vecinii tăi că sunt prea joase notele. Atât de joase încât par că se aud de sub pământ. Mi-au spus că mereu e cutremur când ţipă nota do. Aşa că încetează! Şi nu-mi spune că în felul ăsta crezi c-or să ţi se lungească degetele şi o să prinzi mai uşor oamenii. Ai încercat şi cu cleşti, dar degeaba. Ce te face să crezi că va fi mai bine cu un pian? Crezi că oasele cresc ascultând muzică? Sau că oamenii se întorc dacă le scrii?
Mai degrabă încearcă şi tu să îi prinzi cu o undiţă. Ştii tu, una ca a omului de care mi-ai tot povestit. Apare în fiecare seară şi stă aşezat pe lună legănându-şi picioarele în gol. Şi pescuieşte. Îţi pescuieşte pleoapele şi somnul. Nu te lasă deloc să dormi. Şi cu fiecare noapte albă ţi se pare că ai ochii şi mai mari. Şi te temi că în curând n-or să-ţi mai încapă pe chip şi o să înghită tot ce ai. Şi mai important, tot ce nu ai.
Tot ce nu avem. Uite, suntem amândoi bolnavi acum. Nu ştiu cine a îmbolnăvit pe cine, dar nu mă îmbrăţişa. Mi-e teamă să nu mi se schimbe culoarea ochilor. S-au făcut albaştri de la cer sau de la el, nu ştiu exact. Acum plec. Am un asfinţit de prins şi de întins pe pâine. Poate găsesc şi nişte ploaie să presar deasupra. Să dea puţin gust. De el. Ştiu.
Îmi pari bolnav. Te-ai uitat prea mult la soare, aşa-i? De asta eşti atât de palid... Credeai că te va încălzi, dar de fapt te-a îmbolnăvit. De ce nu te speli cu puţin întuneric pe faţă? Şi nu vezi cum atârnă pielea pe tine? Cât de largă îţi vine? De ce nu te duci la un croitor să ţi-o strângă puţin? Sau măcar mănâncă şi tu altceva în afară de asfinţituri pe pâine. Nu ştii că nu ţin de foame? Şi-ar trebui să dai o fugă şi până la frizerie. Ai părul foarte încurcat, se vede că ţi-ai îngropat visele în el. Cred că va trebui să ţi-l taie, nu de alta, dar nu cred că există pieptăn atât de puternic încât să netezească morminte. Şi de ce stai doar pe vârfuri? Crezi că ajungi mai uşor la stele? Te înşeli. O să le sperii aşa. La fel cum mă sperie solzii de pe umerii tăi. Când ţi-ai cusut? Şi ce s-a întâmplat cu penele tale? Spune-mi că nu le-ai aruncat. Spune-mi că le-ai pus în şifonier la naftalină...
Şi te rog, nu mai cânta la pian toată ziua! Mereu se plâng vecinii tăi că sunt prea joase notele. Atât de joase încât par că se aud de sub pământ. Mi-au spus că mereu e cutremur când ţipă nota do. Aşa că încetează! Şi nu-mi spune că în felul ăsta crezi c-or să ţi se lungească degetele şi o să prinzi mai uşor oamenii. Ai încercat şi cu cleşti, dar degeaba. Ce te face să crezi că va fi mai bine cu un pian? Crezi că oasele cresc ascultând muzică? Sau că oamenii se întorc dacă le scrii?
Mai degrabă încearcă şi tu să îi prinzi cu o undiţă. Ştii tu, una ca a omului de care mi-ai tot povestit. Apare în fiecare seară şi stă aşezat pe lună legănându-şi picioarele în gol. Şi pescuieşte. Îţi pescuieşte pleoapele şi somnul. Nu te lasă deloc să dormi. Şi cu fiecare noapte albă ţi se pare că ai ochii şi mai mari. Şi te temi că în curând n-or să-ţi mai încapă pe chip şi o să înghită tot ce ai. Şi mai important, tot ce nu ai.
Tot ce nu avem. Uite, suntem amândoi bolnavi acum. Nu ştiu cine a îmbolnăvit pe cine, dar nu mă îmbrăţişa. Mi-e teamă să nu mi se schimbe culoarea ochilor. S-au făcut albaştri de la cer sau de la el, nu ştiu exact. Acum plec. Am un asfinţit de prins şi de întins pe pâine. Poate găsesc şi nişte ploaie să presar deasupra. Să dea puţin gust. De el. Ştiu.
Literature
Amandoi
Muguri veștejiți îmi cad alene în păru-mi moale,
Bucle se-mpletesc pe umeri, cer noros, zâmbete goale,
Cruci pe dealul dinspre tine îmi umbresc poteca strâmtă,
Ciori parcă din cer grămadă stau de veghe-n poarta sfântă.
Toate câte le zărești în vechea grădină mută,
Ordinare pietre reci doar ascultă și ascultă...
Încordat în dorul strașnic noaptea vine; și te fură
Gândurile, lacrimile, fericirea ta nocturnă.
Plamadești în palme-ți grele plumb de
Literature
Ce mai conteaza
Ce mai conteaza dac-afara ploua
Daca e soare sau e innorat
Ce-mi pasa mie ca e ora noua
Caci pentru mine ceasul s-a stricat.
Ce mai conteaza daca ti la mine
Sau ce conteaza daca m-am schimbat
Nu mai conteaza daca eu sunt bine
Sau daca te-am iubit cu-adevarat
Ce mai conteaza daca dimineata
Plangand ades eu ma trezesc din somn
Si mii de lacrimi curg spalandu-mi fata
Iar seara nu ma lasa sa adorm
Ce mai conteaza daca a fost iubire
Sau daca intre noi a fost ceva
Conteaza doar ca esti o amintire
Ce se va pierde-n mintea mea, candva
Suggested Collections
Featured in Groups
The fray: www.youtube.com/watch?v=Znq3yk…
I could have sworn i heard you say that you are mine...
De două nopţi mă trezesc mereu la 3:14...
Oamenii nu se intorc. Oricat de mult le-ai scrie.
Alex, îţi scriu ţie ce simt pentru ei şi pentru El.
© Anca-Ioana Sandu
Mă găsești și aici:
Instagram
Facebook
Personal Tumblr
Blackout Poems Tumblr
Blogspot
I could have sworn i heard you say that you are mine...
De două nopţi mă trezesc mereu la 3:14...
Oamenii nu se intorc. Oricat de mult le-ai scrie.
Alex, îţi scriu ţie ce simt pentru ei şi pentru El.
© Anca-Ioana Sandu
Mă găsești și aici:
Personal Tumblr
Blackout Poems Tumblr
Blogspot
© 2011 - 2024 TheGirlOfTomorrow
Comments11
Join the community to add your comment. Already a deviant? Log In
foarte frumos scrii. tine-o tot asa. mi-a placut!